Despre broșele și pinurile Contemporia
Broșele și pinurile Contemporia sunt create în atelierul nostru din București, de la prima schiță până la execuția și finisarea manuală a fiecărei piese. Colecția reunește broșe și pinuri din argint 925 și alamă, cu design original, inspirate din arhitectură, natură, artă și obiecte cotidiene, concepute pentru cei care își doresc să poarte bijuterii cu personalitate.
Suntem printre primele ateliere de bijuterie contemporană din România, cu peste 15 ani de experiență în design și realizarea de bijuterii originale. În spatele fiecărei colecții se află o echipă de creație formată din arhitecți și artiști plastici, uniți de pasiunea pentru bijuterie. Fiecare broșă este concepută ca un obiect de design în miniatură, în care forma, volumul și materialele spun o poveste și transformă un accesoriu într-o piesă de colecție.
Folosim argint 925 de înaltă calitate, într-un aliaj fără nichel, alamă, perle și pietre naturale atent selecționate din surse premium, controlate și certificate. Multe dintre broșe și pinuri sunt produse în serii mici, iar unele modele pot fi personalizate sau realizate la comandă, în colaborare cu designerii Contemporia.
Broșele pot fi purtate pe sacouri, paltoane, eșarfe, pălării, genți sau chiar ca obiecte decorative și reprezintă un cadou original pentru iubitorii de design, arhitectură și obiecte cu poveste. Poți comanda modelul preferat online sau ne poți vizita în showroom-ul nostru din București pentru a descoperi întreaga colecție.
Toate broșele și pinurile Contemporia beneficiază de o garanție comercială de 3 ani și de servicii premium post-achiziție: întreținere și recosmetizare gratuite, pe termen nelimitat. Fiecare piesă este însoțită de certificat de garanție și poartă marca de responsabilitate Contemporia, precum și marca legală aplicată și verificată de ANPC – Direcția Metale și Pietre Prețioase, în conformitate cu legislația din România.
- Ambalaj Cadou inclus
- întreținere pe viață
- lucrate manual în București
- Design original, în serii mici
-
Insignă din argint Rândunică
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Songs from the Skies”.
În perioada februarie-martie, insignele vin însoțite de șnur de Mărțișor.
-
ArgintBijuterii cadou pentru femeiBroșe și pinuriCadouri de nuntăCorporate GiftsDay by dayMărțișorSale
Broșă din argint și alamă Object F
480 leiOriginal price was: 480 lei.460 leiCurrent price is: 460 lei.Object F este o broșă din argint si alama, contemporană, concepută pentru a susține o floare, dar care poate fi purtată și ca obiect în sine — o compoziție geometrică simplă, definită de material și textură.
Un gest personal, reinterpretat într-o formă care rămâne. -
ArgintBijuterii cadou pentru femeiBroșe și pinuriCadouri de nuntăCorporate GiftsDay by dayMărțișorSale
Broșă din argint Object F
580 leiOriginal price was: 580 lei.530 leiCurrent price is: 530 lei.Object F este o broșă din argint, contemporană, concepută pentru a susține o floare, dar care poate fi purtată și ca obiect în sine — o compoziție geometrică simplă, definită de material și textură.
Un gest personal, reinterpretat într-o formă care rămâne. -
Broșă din argint cu labradorit Dream.Scapes
670 leiOriginal price was: 670 lei.603 leiCurrent price is: 603 lei.Broșă lucrată integral manual din argint 925, cu labradorit, îmbină formele vegetale, organice cu elemente geometrice într-o compoziție armonioasă.
-
Insignă din argint Arici
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Songs from the Wild”.
În perioada februarie-martie, insignele vin însoțite de șnur de Mărțișor.
-
Broșă Hartă Personalizată din argint – cu locul Ales de Tine
830 leiBroșă-hartă cu locul ales de tine. Este o bijuterie subtilă și jucăușă care la prima vedere pare o compoziție geometrică iar la o privire mai atentă dezvăluie secretul hărții.
Completează mai jos adresa sau un punct de reper (de ex. o piață, o stradă, un monument etc) pe care ți-l dorești figurat în bijuteria-hartă.
-
Insignă din argint Porumbelul Păcii
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Songs from the Skies”.
În perioada februarie-martie, insignele vin însoțite de șnur de Mărțișor.
-
Insignă din argint Pescăruș
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Songs from the Skies”.
În perioada februarie-martie, insignele vin însoțite de șnur de Mărțișor.
-
ArgintBijuterii cadou pentru femeiBroșe și pinuriCorporate GiftsDay by dayThe Fab Squad x Contemporia
Broșă din alamă The FAB LEAP
580 leiBroșa The Leap este o stilizare a desenului sofisticat al blănii de leopard și face parte din seria de bijuterii create în colaborare cu The Fab Squad – FAB x Contemporia
Toți ne simțim FAB în felul nostru, iar fiecare bijuterie din această colecție este o piesă de puzzle menită să îți dea curaj să fii EXTRA – să te ARĂȚI – să fii TU, așa cum simți.
-
Broșă din argint Pupăză
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Songs from the Skies”.
În perioada februarie-martie, insignele vin însoțite de șnur de Mărțișor.
-
ArgintBijuterii cadou pentru bărbațiBijuterii cadou pentru femeiBroșe și pinuriCorporate GiftsDay by daySale
Insignă din argint Armurarium
490 leiOriginal price was: 490 lei.440 leiCurrent price is: 440 lei.Pinul Armurarium este o piesă unisex, simplă dar puternică, cu o compoziție Art-Deco, ce are ca element de inspirație inițial ciulinele denumit și armurai.
-
Broșă din argint cu email Bloom
560 leiOriginal price was: 560 lei.510 leiCurrent price is: 510 lei.Broșă delicată, lucrat integral din argint 925 cu email roșu. Colecția Bloom surprinde într-un mod subtil momentul exuberant al înfloririi.
-
Insignă din argint Pinguin
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Songs from the Wild”.
În perioada februarie-martie, insignele vin însoțite de șnur de Mărțișor.
-
Broșă din argint Armurarium
740 leiBroșa Armurarium este o piesă puternică și nonconformistă, ce are ca element de inspirație inițial ciulinele denumit și armurai și amintește de o decorație militară.
-
Insignă din argint Vulpe Polară
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Songs from the Wild”.
-
Insignă din argint T-Rex
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Roaaars from the Wild”.
În perioada februarie-martie, insignele vin însoțite de șnur de Mărțișor.
-
Insignă din argint Focă
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Songs from the Skies”.
-
Insignă din argint Stegosaurus
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Roaaars from the Wild”.
În perioada februarie-martie, insignele vin însoțite de șnur de Mărțișor.
-
Insignă din argint Brontosaurus
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Roaaars from the Wild”.
În perioada februarie-martie, insignele vin însoțite de șnur de Mărțișor.
-
Broșă din argint FAB
670 lei – 730 leiPrice range: 670 lei through 730 leiToți ne simțim FAB în felul nostru, iar fiecare bijuterie din această colecție este o piesă de puzzle menită să îți dea curaj să fii EXTRA – să te ARĂȚI – să fii TU, așa cum simți.
Broșa FAB este realizată din argint 925 și poți opta pentru varianta placată cu aur galben sau cea simplă.
-
Insignă din argint Urs Polar
220 leiDacă îți dorești un cadou simpatic și o amintire care să reziste în timp, atunci îți recomandăm cu drag pinurile “Songs from the Wild”.
În perioada februarie-martie, insignele vin însoțite de șnur de Mărțișor.
-
Insignă din argint Triceratops